Masti

Joc intr-o piesa de teatru ieftina, cu-n el si-o ea lipsiti de talent, cu-n el si-o ea incercand sa joace ceva ce nu simt. Un el cu replici dintr-o alta piesa, demult jucata, demult aplaudata, prea mult jucata…O ea fara replici, muta, trista, cu izbucniri din cand in cand, prin care nu reuseste sa transmita nimic. Doi actori nedumeriti de insuccesul jocului lor, un el care pare sa nu inteleaga nimic, o ea care a inteles totul si de-asta tace. Decoruri vechi, decolorate, prafuite, decorurile primei piese…Ea le-ar fi schimbat, el a crezut suficient sa schimbe mastile…Fiecare replica trebuie spusa la timpul ei, pentru a prinde viata, pentru a insufleti o piesa…Spusa prea tarziu, spusa prea devreme,nespusa vreodata…asa se rupe vraja! Fiecare gest trebuie facut la tipul lui, intr-un sincron perfect, facut prea tarziu, facut prea devreme, sau nefacut vreodata…asa dispare farmecul! Pare sa nu mai avem loc pe aceeasi scena…am spus-o de atatea ori dar nu ai coborat niciodata, tu vrei sa joci mereu scena de inceput. Am simtit-o de atatea ori dar nu am tras cortina niciodata…am sperat de fiecare data ca-n actul ce vine vom juca mai bine. Dar tu in fiecare act ai jucat ca-n primul, repetand aceeasi si aceeasi piesa la nesfarsit dar fara succes…Nu vreau sa schimb nici scena, nici protagonistii, vreau doar sa jucam firesc, act dupa act, piesa dupa piesa, fara frica insuccesului, fara frica momentului in care se va lasa Cortina. Nu vreau sa sarim etape, dar nici sa jucam pana la epuizare acelasi act…de frica ca se va termina piesa. Nu vreau sa jucam pentru spectatori ci pentru noi, caci la urma urmei jucam viata noastra. Au ramas atatea replici nespuse la timpul lor, pe care acum simt ca nu ti le voi mai spune niciodata, nu ai vrut o piesa siropoasa, nici una romantica, m-am conformat, mi-am adaptat replicile si am ajuns sa jucam intruna ce nu poate fi incadrata in vreun gen. Uneori ti-am fost doar partener de joc, alteori parea sa fiu si eu parte din décor, cateodata simteam ca-ti puteai duce mai departe jocul fara mine. M-ai acuzat de-atatea ori ca vreau sa regizez doar eu jocul asta, dar nu te-a oprit nimeni sa o faci tu .Ai parasit de-atatea ori scena, si te-ai intors cand ai vrut nepasandu-ti ce lasi in urma ta…Ai fost de-atatea ori un actor grabit, si tot de-atatea ori un actor absent, nu ai inteles niciodata ca partenerul de scena, si de viata ti-e o femeie, cu alte trairi, alte nevoi, alte sentimente. Nu mi-ai sters niciodata lacrimile, nu mi le-ai inteles… Joci si pleci, suntem impreuna doar pe scena nu si in afara ei…Mi-as fi dorit sa oferi mai mult in piesa asta, dar acum nu mai pot cere nici macar de la mine mai mult. Mi-as fi dorit sa intelegi mai mult, dar te-ai oprit in fata mastilor pe care tu le-ai creat si nu ai mai putut vedea dincolo de ele…eu uneori prefer sa ti vad masca, fiindca simt ca in spatele ei nu mai e demult ceea ce ai vrut sa ascunzi cu ea…ci o fata care ma priveste cu ochi straini, ca pe un regizor, ca pe un partener, de care esti plictisit, ca pe un figurant …Dar masca mea nu reuseste sa-mi ascunda prea bine fata… acum rad, acum plang, nu mai stiu care sunt eu si care masca…trec de la o stare la alta iar tu nu intelegi de ce…fiindca masca imi cade prea des, uzata, udata de lacrimi….

Uitam

Uitam de noi

Si ne-amintim tarziu

Cand noi e-o amintire care doare

Uitam ca suntem doi

Si  cand e prea tarziu…

Visam la doi copii la mal de mare

Uitam de  noi

Si realizam tarziu

Ca nu mai suntem doi, ca ni se pare…