Intrebari…

              Am citit de curand un post foarte frumos despre intrebari…”si daca?”  este o intrebare pe care ne-o punem fiecarea, o intrebare la care putem doar sa ne imaginam raspunsul. Si daca as fi ales alt drum atunci? As fi fost alt om astazi?

            Nu am multe intrebari de genul asta, mi-am ales drumurile cu sufletul si nu le regret, dintre toate insa unul simt ca mi-a schimbat radical viata, este o alegere in viata mea de care sunt foarte mandra, dar nu ma pot opri sa ma intreb “si daca atunci m-as fi inscris la facultate la matematica?”  “si daca atunci, in drumul meu spre facultatea de matematica  nu intram din greseala la istorie?”  Cum ar fi fost acum viata mea fara cei 4 ani minunati in care am studiat istoria? A fost o nebunie, pe care trebuia s-o fac, si am facut-o…Toate se intampla cu un scop anume…daca as fi intrat in ziua aia pe alta usa viata mea ar fi fost alta, dar am gresit usa, si drumul…si cand am gasit usa si drumul pe care le cautam nu mi le-am mai dorit…Usa mea spre Bucuresti, mare,  din lemn masiv, nu s-a deschis usor…si azi trebuie sa ma straduiesc putin ca sa o deschid…usa mea spre anii minunati de studentie, spre tot ce nu stiam ca-mi doresc, si totusi imi doream. Au fost defapt 6 ani, fiindca am facut si masterul dintr-un singur motiv: nu vroiam sa se termine , sunt defapt vreo 9/10 fiindca vreau sa ma consider in continuare “studenta la istorie”. Si cine-a terminat facultatea asta, stie ca la istorie esti student toata viata! Nu lucrez in domeniu, poate intr-o zi…nu mi-a schimbat viata pe plan profesional, nu m-a schimbat nici pe mine, poate doar mi-a infrumusetat viata si mi-a imbogatit-o! Asa a fost sa fie…si orice altceva cred ca ar fi fost banal!

Ochii parintilor

                      In ochii lor am regasit  de fiecare data puterea de-a continua, de-a ma ridica, ochii lor m-au incurajat, m-au dezaprobat, m-au dojenit, m-au mangaiat. In ochii lor am crescut ramanand in acelasi timp copil. Copilul acela prea rasfatat  si cu prea multe puncte de vedere, pe care ei au stiut sa-l creasca frumos si sa-l asculte. A vazut in ochii lor dezamagire, dar tot de-a tatea ori si incredere, cand a luat primul 4, si l-a justificat atat de bine incat a reusit sa vada o sclipire de intelegere, cand in ultima zi de inscriere la facultatea pentru care se pregatise atatia ani s-a intors cu dosarul acasa, spunand ca s-a decis sa se inscrie la alta facultate a citit in ochii lor disperare, suparare, dezamagire, nemultumire fata de alegerea facuta, apoi incet, incet multa incredere in alegerea ei, in ea, si libertatea de a-si alege drumurile.

                      Nu m-am uitat in ochii lor tot timpul, din egoism, atunci cand copilul rasfatat a plecat in Bucuresti, a refuzat sa stea in camin, desi stia ca asta inseamna un efort financiar pentru ei, si nu s-a uitat in ochiii lor fiindca stia ca ar fi vazut durere, nu s-a uitat in ochii lor nici cand de-atatea ori, in gara pe peron batea din picior si cerea mai multi bani decat ei ar fi avut poate sa-i dea, de frica sa nu vada lacrimi, dar s-a angajat in timpul facultatii, pentru a nu mai cere, nu le-a spus de fiecare restanta, si invata vara pe ascuns pentru a nu le mai pune ochii la incercare inca odata, apoi la absolvire a vazut in ochii lor lacrimi de fericire, implinire cand le-a prezentat iubirea ei, singura… si multumire fata de alegerea ei, au inteles-o si cand a refuzat sa se faca profesoara si a ales alt job, apoi a venit o zi in care nu a deslusit prea bine ce spuneau ochii lor, ziua in care copilul le-a dat bani parintilor, ziua in care salariul de invatator, din ce in ce mai mic, nu le-a mai fost de ajuns…si atunci copilul, copilul lor le-a dat bani, nu a stiut cum sa o faca…stangaci si poate prea mandru le-a intins bani, si i-a mai si certat ca nu au desi, ei nici nu cerusera. Am vazut ca sunt mandrii de mine, am vazut ca sunt mandrii de ei, de copilul lor, de viata spre care i-au calauzit pasii, de fiecare clipa in care m-au certat, de fiecare clipa in care m-au lasat sa aleg, si ca au facut toate astea doar pentru ca eu sa am o viata mai buna ca a lor! A fost acolo si putina durere, si cateva regrete, legate poate de viata lor si stiu ca i-au luat doar fiindca stiau ca nu a reprezentat un efort pentru mine.Dar mai stiu ca ei stiu ca as face orice efort pentru lumina din ochii lor, pentru batranetile lor linistite, si as vrea sa fie niste batranei rasfatati care sa bata din picior atunci cand vor ceva, asa cum si copilul lor o facea candva…si sa vada in ochii mei dragostea, implinirea, multumirea si niciun repros!