Candva scriam cu drag, scriam pentru mine, pentru iubirile mele de-o vara, de-o seara, de-o viata…scriam pentru prietena mea cea mai buna, scriam randuri din suflet si mi se spunea ca scriu frumos, apoi am crescut si mi-am pierdut curajul de-a scrie. Am tinut cativa ani (ascuns) un jurnal cu scoarte rosii, plin de amintiri inlacrimate, plin de iubiri pierdute, de dezamagiri, plin de vise frante, atunci…azi plin de praf.Il tineam ascuns fiindca inca de pe atunci imi pierdusem curajul de-a scrie.
Si nu-mi regasesc curajul de a scrie din nou. De-a scrie pentru mine, pentru iubirea mea de azi, pentru visele ce-au prins aripi intre timp, sau pentru cele ramase doar acolo, intre scoartele rosii si prafuite.
Scriam in clipele de singuratate, scriam cand eram furioasa, dezamagita…scriam cand imi era dor, cand eram indragostita, nostalgica…
Azi nu mai sunt singura…si uneori cred ca in momentul in care mi-am regasit curajul sa iubesc mi-am pierdut curajul sa mai scriu…
asta este motivul pentru care aleg anonimatul…
curaj!