Intrebari…

              Am citit de curand un post foarte frumos despre intrebari…”si daca?”  este o intrebare pe care ne-o punem fiecarea, o intrebare la care putem doar sa ne imaginam raspunsul. Si daca as fi ales alt drum atunci? As fi fost alt om astazi?

            Nu am multe intrebari de genul asta, mi-am ales drumurile cu sufletul si nu le regret, dintre toate insa unul simt ca mi-a schimbat radical viata, este o alegere in viata mea de care sunt foarte mandra, dar nu ma pot opri sa ma intreb “si daca atunci m-as fi inscris la facultate la matematica?”  “si daca atunci, in drumul meu spre facultatea de matematica  nu intram din greseala la istorie?”  Cum ar fi fost acum viata mea fara cei 4 ani minunati in care am studiat istoria? A fost o nebunie, pe care trebuia s-o fac, si am facut-o…Toate se intampla cu un scop anume…daca as fi intrat in ziua aia pe alta usa viata mea ar fi fost alta, dar am gresit usa, si drumul…si cand am gasit usa si drumul pe care le cautam nu mi le-am mai dorit…Usa mea spre Bucuresti, mare,  din lemn masiv, nu s-a deschis usor…si azi trebuie sa ma straduiesc putin ca sa o deschid…usa mea spre anii minunati de studentie, spre tot ce nu stiam ca-mi doresc, si totusi imi doream. Au fost defapt 6 ani, fiindca am facut si masterul dintr-un singur motiv: nu vroiam sa se termine , sunt defapt vreo 9/10 fiindca vreau sa ma consider in continuare “studenta la istorie”. Si cine-a terminat facultatea asta, stie ca la istorie esti student toata viata! Nu lucrez in domeniu, poate intr-o zi…nu mi-a schimbat viata pe plan profesional, nu m-a schimbat nici pe mine, poate doar mi-a infrumusetat viata si mi-a imbogatit-o! Asa a fost sa fie…si orice altceva cred ca ar fi fost banal!

Ochii parintilor

                      In ochii lor am regasit  de fiecare data puterea de-a continua, de-a ma ridica, ochii lor m-au incurajat, m-au dezaprobat, m-au dojenit, m-au mangaiat. In ochii lor am crescut ramanand in acelasi timp copil. Copilul acela prea rasfatat  si cu prea multe puncte de vedere, pe care ei au stiut sa-l creasca frumos si sa-l asculte. A vazut in ochii lor dezamagire, dar tot de-a tatea ori si incredere, cand a luat primul 4, si l-a justificat atat de bine incat a reusit sa vada o sclipire de intelegere, cand in ultima zi de inscriere la facultatea pentru care se pregatise atatia ani s-a intors cu dosarul acasa, spunand ca s-a decis sa se inscrie la alta facultate a citit in ochii lor disperare, suparare, dezamagire, nemultumire fata de alegerea facuta, apoi incet, incet multa incredere in alegerea ei, in ea, si libertatea de a-si alege drumurile.

                      Nu m-am uitat in ochii lor tot timpul, din egoism, atunci cand copilul rasfatat a plecat in Bucuresti, a refuzat sa stea in camin, desi stia ca asta inseamna un efort financiar pentru ei, si nu s-a uitat in ochiii lor fiindca stia ca ar fi vazut durere, nu s-a uitat in ochii lor nici cand de-atatea ori, in gara pe peron batea din picior si cerea mai multi bani decat ei ar fi avut poate sa-i dea, de frica sa nu vada lacrimi, dar s-a angajat in timpul facultatii, pentru a nu mai cere, nu le-a spus de fiecare restanta, si invata vara pe ascuns pentru a nu le mai pune ochii la incercare inca odata, apoi la absolvire a vazut in ochii lor lacrimi de fericire, implinire cand le-a prezentat iubirea ei, singura… si multumire fata de alegerea ei, au inteles-o si cand a refuzat sa se faca profesoara si a ales alt job, apoi a venit o zi in care nu a deslusit prea bine ce spuneau ochii lor, ziua in care copilul le-a dat bani parintilor, ziua in care salariul de invatator, din ce in ce mai mic, nu le-a mai fost de ajuns…si atunci copilul, copilul lor le-a dat bani, nu a stiut cum sa o faca…stangaci si poate prea mandru le-a intins bani, si i-a mai si certat ca nu au desi, ei nici nu cerusera. Am vazut ca sunt mandrii de mine, am vazut ca sunt mandrii de ei, de copilul lor, de viata spre care i-au calauzit pasii, de fiecare clipa in care m-au certat, de fiecare clipa in care m-au lasat sa aleg, si ca au facut toate astea doar pentru ca eu sa am o viata mai buna ca a lor! A fost acolo si putina durere, si cateva regrete, legate poate de viata lor si stiu ca i-au luat doar fiindca stiau ca nu a reprezentat un efort pentru mine.Dar mai stiu ca ei stiu ca as face orice efort pentru lumina din ochii lor, pentru batranetile lor linistite, si as vrea sa fie niste batranei rasfatati care sa bata din picior atunci cand vor ceva, asa cum si copilul lor o facea candva…si sa vada in ochii mei dragostea, implinirea, multumirea si niciun repros!

Scrisori catre trecut

Am crescut, te-am lasat in urma, incet,incet…cu greu m-am despartit de pustoaica slaba si inalta care-am fost candva, cu greu  m-am detasat de visele ei, de lacrimile ei, de noptile in care facea planuri, de diminetile pline de speranta, de serile triste si apasatoare, de bucuriile ei, de cartile ei prafuite luate din biblioteca scolii si citite pe nerasuflate. Am fugit de tine, te-am lasat prima data prima data in gara plina cu fugari, am alergat spre Bucuresti, crezand ca amintirile nu circula cu trenul, crezand ca trecutul are nevoie de bilet de tren, crezand ca visele raman acolo pe peron,te-am lasat , mai apoi intr-un colt de strada, iar eu am luat tramvaiul plina de speranta, si te-am lasat din nou in mica garsoniera, te-am lasat pe maini bune, te-am lasat cu o alta pustoaica cu ochi mari si plini de vise, dar tu m-ai urmarit. Te-am lasat la fiecare cotitura, dar oare te-am lasat vreodata cu adevarat? Si daca ai fi ramas in gara as mai fi fost ce sunt acum?  Pustoaica nu mai e pustoaica, e tot inalta si tot slaba, si fiecare  clipa in care a vrut sa te pierda pe drum a fost de fapt o clipa de acceptare…Acum e mandra de pustoaica ce-a fost candva, e mandra de bagajul ei cu vise, la care a mai adaugat atatea si atatea alte vise, e mandra de ce-a fost, ce e, cum e…de drumuri, de alegeri, de tot ce-a schimbat si de tot ce-a pastrat.

Clisee

                      Seri de vara cu parfum de tei, Cismigiu, Bucuresti, prieteni dragi, iubiri pierdute,regasite si iar pierdute…am incetat demult sa scriu despre ele, am incetat demult sa le alint in scris,n-am incetat sa le pastrez in suflet si poate isi vor regasi un rand intr-un blog anonim…le regasesc tot mai des in ultima vreme folosite fiindca suna bine, folosite ca mesaje de stare, postate pe toti “peretii” , au devenit clisee, au ajuns “la moda”, dă bine daca esti monden sa ai si un aer boem in ultima vreme…doar cuvinte, neinsotite de trairi…Cati se mai opresc azi in loc sa simta mirosul de tei inflorit si cati dau fuga in casa pentru a posta repede pe site-uri ca miroase a tei?  Cati mai cauta azi farmecul pierdut al Bucurestiului pe strazi, printre cladirile imbatranite, ruginite, plouate, uitate…si cati il judeca, il uratesc, il inunda cu nepasare?  Cati isi mai plang iubirile trecute in cuvinte frumoase,cati lasa timpul sa vindece ranile fostelor iubiri, transformandu-le in amintiri dragi sufletului si cati le intineaza cu vorbe care dor? Si toti iubesc, toti viseaza, toti traiesc frumos in miros de flori de tei si parfum de ani ce-au fost si nu se mai intorc…

anonim

Candva scriam cu drag, scriam pentru mine, pentru iubirile mele de-o vara, de-o seara, de-o viata…scriam pentru prietena mea cea mai buna, scriam randuri din suflet si mi se spunea ca scriu frumos, apoi am crescut si mi-am pierdut curajul de-a scrie. Am tinut cativa ani (ascuns) un jurnal cu scoarte rosii, plin de amintiri inlacrimate, plin de iubiri pierdute, de dezamagiri, plin de vise frante, atunci…azi plin de praf.Il tineam ascuns fiindca inca de pe atunci imi pierdusem curajul de-a scrie.

Si nu-mi regasesc curajul de a scrie din nou. De-a scrie pentru mine, pentru iubirea mea de azi, pentru visele ce-au prins aripi intre timp, sau pentru cele ramase doar acolo, intre scoartele rosii si prafuite.

Scriam in clipele de singuratate, scriam cand eram furioasa, dezamagita…scriam cand imi era dor, cand eram indragostita, nostalgica…

Azi nu mai sunt singura…si uneori cred ca in momentul in care mi-am regasit curajul sa iubesc mi-am pierdut curajul sa mai scriu…

asta este motivul pentru care aleg anonimatul…